Mulți părinți se plâng că copilul lor nu are poftă de mâncare. Ce ar trebui să faci dacă ai un copil care nu mănâncă, alege mâncarea, ține mușcătura în gură mult timp și nu poate termina mâncarea din farfurie? Răspunsul vă așteaptă în acest articol.
Unii copii își mănâncă cu nerăbdare mesele, în timp ce pentru alții nici jonglarea cu tot felul de lucruri nu funcționează. Factorii care fac ca un copil sa aiba pofta de mancare sau lipsa poftei de mancare se pot datora unor motive fizice cat si unor factori psihologici. Specialist în pediatrie, membru al Academiei Americane de Pediatrie, Dr. Hayriye Aygar, „Dacă părinții se plâng de lipsa poftei de mâncare a copilului, aceasta ar trebui considerată o problemă, investigată și trebuie căutată o soluție.” El continuă: „În primul rând, ar trebui să se examineze dacă creșterea și dezvoltarea copilului sunt adecvate vârstei sale. Apoi ar trebui verificat dacă există o situație organică. Afecțiuni precum anemie, paraziți intestinali, reflux gastro-esofagian, deficit de zinc, febră, infecție a urechii, infecții ale tractului urinar și respirator, boli metabolice trebuie investigate de către medicul pediatru.
Problemele psihologice pot provoca, de asemenea, anorexie
În fazele de creștere și perioadele de dentiție, apetitul copiilor se poate schimba. Dacă nu se detectează nicio problemă fizică, este util să se ia în considerare că există o tulburare psihosocial-comportamentală. Emoțiile negative precum tristețea, gelozia, anxietatea, dizarmonia familiei afectează alimentația copilului. Dr. Hayriye Aygar subliniază câteva puncte interesante despre problemele de apetit și spune: „Copiii cu probleme de nutriție au adesea probleme de somn împreună. Uneori, remedierea unuia poate rezolva și cealaltă problemă. De asemenea, copilul începe să simtă independență și poate exista încăpățânare în celelalte activități ale sale, cum ar fi îmbrăcat, dormit, mâncat, precum și în baie.
Recomandări pentru copiii fără poftă de mâncare
Dr. Hayriye Aygar oferă părinților următoarele sugestii:
• Este responsabilitatea mamei să ofere copilului alimente variate și sănătoase. Totuși, acceptați că este responsabilitatea copilului să mănânce care și câte dintre aceste alimente.
• Oferiți copilului alternative, gusturi diferite și mese cu aspect distractiv și nu umpleți farfuria în exces. Asigurați-vă că orele de masă sunt lipsite de stres și tensiune. Dar nu-l transforma în divertisment. Amintiți-vă că, dacă nu există divertisment, el va refuza să mănânce.
• Mănâncă cu copilul. Lasă-l să se hrănească singur.
• Nu dați alimente în mod constant, asigurați-vă că sunt hrănite în mod regulat și în același timp. Nu da prea mult lichid înainte sau în timpul mesei, deoarece va umple stomacul.
• Când începeți cu alimente complementare, dați câte un aliment nou pe rând pentru o anumită perioadă de timp. Pune-l să mănânce de 8-10 ori înainte de a începe cealaltă mâncare nouă. Ține cont de faptul că copiii care sunt introduși în toate alimentele până la vârsta de un an sunt mai puțin pretențioși.
• Copiii de 2-3 ani sunt reticenți la alimente noi. Acceptați că aceasta este o perioadă temporară.
• În nutriție, „dacă mănânci această legumă, atunci vei mânca desert.” Vorbirile de stil se răstoarnă adesea și îl face pe copil să nu-i placă și mai mult legumele.
• Acordați suficient timp pentru a mânca, dar nu mai mult de o jumătate de oră.
• Oferiți soluții la aceste probleme, deoarece atmosfera tensionată de acasă, certurile, incompatibilitatea dintre frați și gelozia le vor afecta negativ apetitul.
• Nu mâncați cu televizorul sau în timp ce vă jucați.
• Lăsați-l să mănânce cu prietenii sau familia lui.Dați un exemplu bun copilului dumneavoastră la masă. Obțineți obiceiuri alimentare bune în familie.
• Nu folosiți alimentele ca instrument de disciplină. Nu pedepsi când nu mănâncă, laudă dar nu răsplăti când mănâncă. Dacă copilul simte că mama lui este fericită când mănâncă și tristă când nu o face, el folosește asta ca atu. Trebuie transmis mesajul că copilul mănâncă pentru propria sa creștere sănătoasă, nu pentru mamă sau tată.
