Autor al cărții „În așteptarea FIV” publicată de İşbank Culture Publications Gonca Sensozenprivește procesul psihologic în tratamentul FIV prin ochii femeilor, bărbaților și cuplurilor. Și oferă sfaturi pentru a trăi acest proces într-un mod mai sănătos.
Perioada de așteptare de 11 zile s-a încheiat, ce se întâmplă în această etapă?
Dacă sarcina a avut loc, există o mare fericire. Pacientul vine la controlul medicului 10 zile mai târziu și se verifică dacă la ecografie s-a format un sac. Dacă nu, atunci se pare că a avut loc o „sarcină chimică”, iar cuplul se confruntă cu o dezamăgire intensă. Daca sacul este vizibil, dupa 10 zile bataile inimii bebelusului sunt in repaus.
Dacă există bătăi ale inimii, înseamnă că totul este bine. Dacă nu există bătăi ale inimii, se pare că a avut loc un avort spontan. Cu alte cuvinte, deși sarcina este observată în testul de sânge ca urmare a tratamentului FIV, nu trebuie să fii sigur fără a vedea sacul și bătăile inimii. Pentru că majoritatea pierderilor și avorturilor spontane au loc în această perioadă.
Există puncte de luat în considerare atunci când dați știrile?
A da un rezultat pozitiv este unul dintre joburile preferate ale echipei FIV. Cred că este important ca persoana care relatează știrea să fie clară și firească. Fără a prelungi și a înșela, fără a înfrumuseța cu „dar”. Este important să taci după ce ai dat vestea și să-i dai timp pacientului. Cu alte cuvinte, pacientul ar trebui să aibă voie să reacționeze și să experimenteze emoția. În acel moment, cele mai rele consolari posibile pentru pacient sunt propoziții precum „Nu fi trist”, „Nu fi trist, vei încerca din nou”. O persoană nu poate începe să spere din nou fără a experimenta tristețe. Speranța poate veni doar după sentimentul de dezamăgire.
Ce se întâmplă când tratamentul nu se termină așa cum se dorește?
Există un sentiment de pierdere și doliu. Dar pentru că societatea noastră nu este obișnuită să plângă pierderea celor absenți fizic, pierderea cuplului nu este înțeleasă și nici măcar ignorată. Încercările succesive de fertilizare in vitro pot duce la depresie severă după un timp, dacă sunt experimentate ignorând emoțiile care apar și concentrându-se mereu pe următorul tratament.
Să presupunem că sarcina a avut loc ani mai târziu. Care este atunci procesul psihologic?
În acest caz, mamei poate fi dificil să se lege cu embrionul. Pentru că mama este obișnuită cu sentimentul de pierdere și tristețe pe care îl trăiește constant în timpul tratamentelor care nu au ieșit așa cum și-a dorit. Chiar dacă este fericită acum, posibilitatea de a-și pierde copilul din nou o face foarte nervoasă. Prin urmare, ea încearcă să se protejeze emoțional, nefiind prea prinsă de ideea de a avea un copil. Pentru a putea să-și spună: „Oricum nu am fost cucerit” dacă a avut loc un avort spontan.
Este important ca cuplurile să se întristeze împreună?
Soții preferă să-și experimenteze sentimentele de tristețe, pierdere și doliu fără a le arăta celuilalt. Totuși trebuie să plângă împreună. De fapt, îi apropie și îi ajută să rămână mai puternici. Deci regula de aur este: când vine vorba de pierdere și doliu, trăiește-o în cuplu. Femeia să-și trăiască partea ei a doliu, iar bărbatul partea lui. Dacă bărbatul stă ferm, asta nu înseamnă că femeia va fi mai puțin supărată. Dimpotrivă, femeia va suporta toată tristețea care va fi trăită.
Cum pot cuplurile să știe când sunt gata să oprească tratamentul?
Când încep să experimenteze reticență, arată mai puțină aderență la tratament. Ei pot lipsi de la întâlnirile la medic, pot uita să-și ia medicamentele sau să le ia la timp. Ace care nu au durut înainte pot deveni dureroase. Toate acestea sunt semne de oboseală de tratament și lipsă de motivație.
EMOȚII ALE DECIZIEI DE ANULARE
* Pierderea unui copil cu o legătură genetică, cauzată de soț,
* Pierderea vârstei/perioadei de naștere,
* Pierderea stilului de viață centrat pe copil,
* Pierderea continuității genetice care conectează trecutul și viitorul,
* Pierderea sentimentului că viața noastră este sub controlul nostru.
